Autentificare

În cadrul facultăţii, respectiv al Departamentului, fiinţează trei specializări cu durata de patru ani, ce asigură o formare diversificată: Inginerie în Electromecanică, Mediu, Informatică Aplicată.
Aceste specializări oferă:

  • formarea unui specialist care stăpâneşte cunoştinţe variate, necesare competiţiei pentru ocuparea unui loc de muncă;
  • capacitatea de adaptare rapidă şi uşoară la noi cerinţe;
  • garanţia unui specialist de înalt nivel profesional, cu disponibilităţi pentru întreprinderi de toate gradele.

Facultatea, Departamentul, oferă posibilitatea unei specializări post-universitare la nivel de master şi la nivel de doctorat, cu coordonare locală, din partea unor specialişti recunoscuţi pe plan internaţional (membrii ai comisiilor CEI, EPE).

În 1996, Asociaţia Europeană a Inginerilor a evaluat facultatea nosatră în vederea recunoaşterii Diplomei de Inginer Electromecanic începând cu anul 1997.

Facultatea noastră s-a integrat în structurile universitare europene printr-un program TEMPUS, finanţat de Uniunea Europeană, şi susţinut de PHARE. Laboratoarele au fost dotate cu echipamente moderne, industriale şi didactice, în valoare de peste 200.000 ECU.  Toate cadrele didactice ale facultăţii au efectuat stagii de formare şi reciclare în universităţi din Franţ, Belgia, Italia, Spania. Deasemenea, maimulţi studenţi au putut urma o parte a studiilor didactice în străinătate. În acest fel, au fost stabilite relaţii profesionale durabile cu instituţii şi specialişti din ţările gazdă. Structura planurilor de învăţămând şi a disciplinelor au fost sensibil îmbunătăţite, devenind compatibile cu standardele europene.